Noua noastră structură de management

Articole de Graffiti PR —

După șase ani consecutivi de creștere, agenția noastră adoptă un nou model de management organizațional. Noua structură presupune transferul conducerii executive a agenției de la Mircea Tomescu, Managing Director al agentiei în perioada 2009 – mai 2014, către o echipă de șase consultanți. Procesul asigură agenției un model de management bazat pe o structură orizontală și colaborativă.

Mircea Tomescu, Senior Adviser al Advisory Board GRAFFITIPR , explică:

Întotdeauna mi-a fost frică să nu creez o agenție în care tai ramurile îndrăznețe și limitez spațiul de creștere la un ghiveci, pentru ca apoi să contemplez o miniatură strălucită. Sunt 6 ani în care agenția s-a dezvoltat constant ca volum de business, expertiză și număr de consultanți. Acum intră într-o nouă fază de dezvoltare, în care e condusă nu de o singură persoană, ci de o echipă care a crescut împreună. Pentru mine urmează un alt rol, acela de a înțelege mult mai detaliat semnificația comunicării în viziunea de business a clienților, pentru a putea alimenta inovația în produsul agenției.


Noua structură de management este formată din șase consultanți care au contribuit la cresterea agentiei pe piata de comunicare din Romania:
• Bogdan Tomoiagă, Director Executiv cu o experiență de 12 ani în comunicare și 10 ani în Graffiti PR.
• Roxana Mihalache, Senior Consultant cu 20 de ani experiență în comunicare, 14 ani în PR și 9 ani în echipa Graffiti PR.
• Paul Kasprovschi, Senior Consultant cu 14 ani în marketing și comunicare și 5 ani în Graffiti PR.
• Irina Ciocan Stănescu, Senior Consultant cu o experiență de 6 ani în Graffiti PR.
• Dorina Drăgan, Senior Consultant cu o experiență de 8 ani în comunicare și 4 ani în Graffiti PR.
• Simona Corabu, Senior Consultant cu o experiență de 10 ani în comunicare și 7 ani în Graffiti PR.

Bogdan Tomoiagă, Director Executiv Graffiti PR despre modul în care noua structură de management va aduce mai multă valoare clienților agenției:


Rămânem aceeași echipă care a adus produsul agenției până aici, dar intrăm într-o nouă etapă operațională, care să permită creșterea agenției în continuare. Trecem la o structură orizontală, împrumutată de la colegii noștri de la Ketchum, structură care ne va permite să fim mai aproape de clienți și deci de produsul final. Ce înseamnă asta? Mai multi consultanți seniori în contact direct cu clienții, dezvoltarea de parteneriate între clienți sau între diferite zone de expertiză din agenție. E o urmare de altfel firească a maturizării proiectelor pe care le-am introdus în piață alături de clienții noștri. Ne bucurăm să punem bazele, prin Mircea, primului Advisory Board al unei agenții de PR din România. Implicarea unor specialiști din afara industriei de PR în produsul pe care îl construim pentru clienții noștri ne va ajuta să aducem acel plus de relevanță de business de care are nevoie întreaga industrie.


Planurile de dezvoltare ale agenției în noua structură includ extinderea coordonării regionale, dezvoltarea de platforme de comunicare integrate, deservirea birourilor internaționale Ketchum precum și implementarea strategiilor de sustenabilitate direct în comunitățile în care activează clienții noștri industriali.

 

Share

Autor

Graffiti PR

Despre noi

Dacă am fi în locul vostru și am vrea să știm cât mai multe despre Graffiti PR sau orice altă agenție, nu am întreba de viziune. Nici de misiune. Nici de valori. 

Am întreba: “ce costuri suportați zi de zi: în timp, bani, stres.” 

Un sociolog american spunea: cumva, costurile pe care le suportăm sunt menite să îndrepte lucrurile pe care nu le suportăm.  

Noi avem o problemă cu faptul că produsul de consultanță de PR este “comodizat”. Pe românește - o marfă nediferențiată, parțial măsurabilă și intuitivă, pe care o poți vinde la fel de bine și tu și competitorul tău. Practic, într-o piață în care mai toți actorii mizează pe același grad de relevanță, preferința dictează criteriile de selecție. Iar în timp, ajunge să conteze cel mai ieftin, nu cel mai valoros.   

Soluția noastră a fost o investiție masivă de timp, bani și stres în cercetare și dezvoltare. Ne-am afiliat la Rețeaua Globală Ketchum și, de atunci, dezvoltăm continuu produsul agenției. Adoptăm metoda de generare a Rețelei: Ketchum Programming Process - un flux tehnologic de generare a produsului de la faza de analiză și insight strategic până la execuții creative și evaluare. Verticalizăm competențe în zone în care PR-ul nu prea călca acum trei-patru ani: Brand Strategy, Sustenabilitate și CSR, Branded Entertainment.

Și, până la urmă, descoperim că meseria noastră devine din ce în ce mai interesantă pe măsură ce explorăm dincolo de granițele pe care le avea la un moment dat. Și ajungem să jucăm într-o nouă categorie de relevanță unde ne dezvoltăm ca echipă de consultanți de marketing și producători de soluții integrate pentru clienții noștri. 

Până la urmă, ei ne spun dacă am suportat costurile corecte. La un moment dat am făcut un calcul: portofoliul nostru de clienți cumula un istoric comun de vreo 70 de ani.  La o medie de 4 ani pe “any given client” – cred că știm cum o să arate și în continuare structura noastră de costuri.

 

Echipa

Alexandra CălțunAlexandra Călțun
Alina MănoiuAlina Mănoiu
Bogdan TomoiagăBogdan Tomoiagă
Cristina PetcuCristina Petcu
Emil CalenciucEmil Calenciuc
Evelina DinEvelina Din
Gabriela BurcicăGabriela Burcică
Ioana CucuIoana Cucu
Irina Ciocan StănescuIrina Ciocan Stănescu
Iulia BotarIulia Botar
Laura MoisiuLaura Moisiu
Lore IanușLore Ianuș
Luminița MalancaLuminița Malanca
Maria LesaruMaria Lesaru
Mariana OpreaMariana Oprea
Martha RusoiuMartha Rusoiu
Mihaela IonicăMihaela Ionică
Mira SfuraMira Sfura
Nicoleta GavrilăNicoleta Gavrilă
Paul KasprovschiPaul Kasprovschi
Roxana DiaconescuRoxana Diaconescu
Roxana MihalacheRoxana Mihalache
Sergiu PetreSergiu Petre
Sorina MihailSorina Mihail

Portofoliu

Clienți Actuali

Petrom petrom.com taraluiandrei.ro British American Tobacco bat.com  Renault renault.ro Lenovo lenovo.com Metro Cash & Carry metro.ro LaDoiPași la-doi-pasi.ro ERSTE Foundation erstestiftung.org Ariel pg.com Dacia dacia.ro Tetra Pak tetrapak.com EGGER egger.com Maggi maggi.ro Lenor pg.com Ambi Pur pg.com Always pg.com Pampers pg.com Fairy pg.com URSUS ursus.ro URSUS Breweries ursus-breweries.ro GDF Suez Energy România gdfsuez.ro Nestlé nestle.ro Autogaz monteazagpl.ro GSK gsk.ro H&M h&m.ro Bayer bayer.ro Caroli caroli.ro IB Cargo ibcargo.com     NOAH noah-watch.com Plantronics plantronics.com       

Istoric

Provident.    Danone.    Microsoft.    QUALITANCE.    NESCAFÉ.    Nespresso.  European Commission.    bwin.party.    Wrigley.    Berlin Chemie MENARINI.    Contrast Management Consulting & Training.    Pepsi.    Salvați Copiii.    Allianz Țiriac Pensii Private.    Accessorize.   Aldo.    Arval BNP Paribas Group.    Blue Air.    CCIFER.    Diva Universal.    Ergon Energy.     Generali Asigurări.   Henkel.    imation.    ING Real Estate.    Joe.    KitKat.    Nokia Siemens Networks.     Novo Nordisk.    Okazii.ro.    Scandia Food.    Agricover.    Autovit.ro.   Ana Baking Co.   UPC.

Cariere

Dacă vrei să lucrezi alături de noi, ar trebui să citești Zagged. Dacă ai citit Zagged și vrei în continuare să te alături echipei noastre, scrie-ne o poveste despre o soluție. Alege o campanie (am recomanda să fie una de-ale noastre) și spune-ne cum ai fi făcut tu acel proiect. Ideal, scrie astfel încât să fie interesant pentru viitorii tăi colegi, clienți, parteneri. Și pentru foștii.
Dacă ai alte întrebări, lasă-ne un mail … sau un CV.

Contact


T: +40 21 316 02 12/13
F: +40 21 316 02 14
Strada Actor Ion Brezoianu, Nr 23-25, Tipografia Universul, Corp B, Et 3